Jumblue

Cum as putea incepe o scrisoare catre mine? O sa incerc sa aplic metoda clasica de a vorbi la persoana a III-a…
Pot sa spun ca sunt oarecum mandru de ceea ce esti tu acum, insa nu in totalitate. Ma bucur ca ai resuit sa realizezi toate lucrurile pe care ti le-ai propus pana acum, desi unele au tinut pur si simplu de noroc, iar pentru altele a trebuit sa muncesti din greu. Dar, exista un DAR, se paote mai mult, ai putea realiza lucruri mult mai bune, ti-ai putea realiza telurile cele mai inalte si lucrurile care ti se par imposibile.
O sa ma intrebi de ce e asa, si cum as putea sa fac lucrurile mai bine. Ei bine e simplu, working hard & being motivated e toata cheia… E greu sa-ti dau un sfat bun acum, imi e greu sa iti spun ce ar trebui sa faci, pentru ca nici eu nu am un raspuns clar, sunt doar idei, ganduri pe care le stii si tu la fel de bine, lucrui de care ar trebui sa tii cont si sa incerci sa le implementezi.
Ca simplu sfat ar trebui sa fii mai hotarat si sa stii ce vrei de la tine, sa incerci sa fii numai TU nu putin din ceilalti…
Am sa continui sa-ti scriu si in viitor, tinem legatura.

O zi faina,

Jumperel

Data: 1 ianuarie 2012, Bucuresti

Si-a mai trecut un an… da, si aproape ca am avut spiritul Craciunul (caci doar despre asta e vorba) l-am simtit, era acolo, dar mi-a scapat. Cum? Nu stiu? Cand? Pai exact cand aveai mai multa nevoie de el… in ajunul ajunului.
Tot nu inteleg de ce atata agitatie, de ce atata mancare??? Pentru ce sa ne agitam atat de mult? Sper sa aflu candva raspunsurile la aceste intrebari.
Speram la un Craciun cu zapada, insa… a plouat… da, a plouat ca intr-o seara racoroasa de iunie, o ploaie scurta de vara, o rapaila rapida ropotind pe sosea. Unde sunt fulgii, unde e frigul, unde sunt colindatorii?
Ceva lipseste, acea feerie! Dar sa fim “mai optimisti” asa cum imi place mie sa spun. Si la urma urmei de ce sa fie craciun doar intr-o singura zi din an, de ce nu putem sa consideram Craciun atunci cand ni se indeplineste o mare dorinta sau cand esti trist si ai avut o zi grea, iar tipa din metrou se uita la tine si iti zambeste? Dar despre asta vorbim mai tarziu.

Pai hai sa fie Craciun!

Octavian Paler a spus candva:

“Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta…

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita…
Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă !
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi.
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese.
Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi.
Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI.
Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu.
Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.
Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.
Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată.
Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.
Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.
Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…
Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.”

Si toate aceste lucruri le-am simtit mai mult sau mai putin pe pielea noastra si inca ne vom mai lovi de ele. Aveti grija de voi si de cei dragi.

Odata ziceam 2 human beings, 0ne single pair, multiplied by 10 makes a perfect year
(2 hb => sp) x 10 = 2010
Nu era chiar odata… ci mai degraba ieri… si cred ca e o solutie destul de simpla, dar si complicata in acelasi timp…
Cam asa vad eu anul 2010, sper sa fie un an usor, frumos, rotund (de ce? voi sa-mi spuneti).
Probabil toti facem cate o promisiune la inceput de an, se pare ca eu n-am facut niciuna si … stai nu mi-am pus nicio dorinta de anul nou… se pare ca o sa am un an plin de surprize… abia astept.
La multi ani!

Si a venit Craciunul! Da, a venit dar, pentru mine nu exista, nu simt ca e Craciun, parca nu ar fi sarbatorile de iarna… Ma simt ca intr-o vacanta in care am parte de mai multe sarmale si cozonac ca de obicei, ah si sa nu uitam ca mai am si un brad impodobit.
S-a intamplat ceva ciudat… e pentru prima oara cand nu simt spiritul Craciunului, cand aceasta zi in care toti ar trebui sa fim mai bucurosi, mai fericiti, nu inseamna nimic pentru mine. Nici bradul nu m-a facut sa simt Craciunul. Toata perioada dinaintea Craciunului a fost un haos, toti mergeau la cumparaturi, toata lumea era agitata, de trafic nu mai zic. Eu insa eram cu totul in alta parte, parca nu intelegeam de ce se intampla asta, de ce toti fac cumparaturi, de ce lumea cumpara cadouri, de ce?, de ce?, de ce? atatea intrebari la care nu le gaseam raspunsul…
Revin la ideea mea de acum cateva zile, imi e dor sa fiu din nou copil, sa ma bucur cum o faceam odata, sa astept cu nerabdare impodobitul bradului, cozonacii si venirea Mosului. Da, Mos Craciun, acest personaj misterios din copilaria noastra care la un moment dat dispare… si ne dam seama ca nu era decat ceva fictiv, dar in care noi, copiii, credeam cu atata pofta, si abia asteptam sa vedem ce cadouri ne-a adus si intotdeauna ne-am dorit sa-l vedem macar o data, sa-l “prindem” in timp ce ne pune cadourile sub brad. Da, copilaria e atat de frumoasa.
Singurul lucru care m-a facut sa cred in Craciun anul acesta au fost colindatorii, pe care i-am primit cu bratele deschise sa-mi colinde casa si mintea si sufletul. Ei mi-au umplut inima de melancolie, pentru ca ma gandeam ca acum eu sunt cel colindat, iar odinioara eu eram cel care colinda. Stateam si in timp ce ascultam colinda lor, imi aminteam cum eu la randu-mi mergeam din casa in casa si colindam. Unii ne primeau cu bratele deschise si noi la randul nostru le zambeam si incepeam sa cantam, altii nici ca vroiau sa auda de noi si plecam mai departe intristati. Pentru prima data am simtit cu adevarat cum e sa fii colindat, cum se simteau cei pe care eu ii colindam, e minunat! Asa ca va rog, lasati-i pe colindatori sa va colinde casele, probabil veti simti si voi ce am simtit si eu, si va veti aduce aminte ca si voi ati facut asta,dar si de alte peripetii pe care le-am trait “la colindat“.
Off… copilarie, imi lipsesti! Tu cu bune si cu rele, o sa-mi lipsesti mereu…

Craciun fericit!

Stiu, pare greu de crezut dar a inceput sa ninga si la noi… in Bucuresti, si da ninge si ninge, si iar ninge… Dar eu nu mai sunt la fel de fericit, nu mai zambesc ca atunci cand eram copil si in fiecare zi din luna Decembrie ma trezeam doar sa privesc pe geam sa vad daca nu cumva totul s-a transformat in alb. Inca mai fac chestia asta… si anul asta mi s-a intamplat… sa descopar ca de fapt totul era alb de dimineata… dar totusi ceva lipsea… nu eram la fel de bucuros ca in timpul copilariei, nu mai aveam zambetul acela tamp, si inocent si oarecum simteam ca-mi pare rau… ca ma departez de copilarie. Dar acolo in sinea mea eram bucuros si inca sunt bucuros ca ninge… intotdeauna mi-a placut ninsoarea… si cu cat stratul de zapda mai gros cu atat bucuria era mai mare.
As vrea… as vrea sa ma mai pot bucura inca o data asa cum o faceam odinioara, as vrea sa mai am loc in sanie si sa merg la derdelus cu prietenii…
“Iarna a copilariei” imi lipsesti!

Dar stii ce e frumos? Ca inca ninge, si e asa de minunat, orasul parca devine mai linistit, mai putin zgomotos, totul se invaluie intr-un aer de melancolie, de calm…
Ce-mi place cand ninge…

“Si-a venit vacanta cu trenu din… Franta la la lala” si asa terminam sesiunea… mai trece un an… ne bucuram ca nu avem restante si ne gandim cu zambetul pe buze la momentele din examene, la modurile in care copiam…
Si vine vacanta mult asteptata de toti, ne gandim ca acum avem timp sa facem toate lucrurile propuse, dar nu e asa, intram intr-o stare generala de leneveala, dormim mult, pentru a recupera somnul pierdut, dar oricum nu ai avem cum sa-l recuperam. Astfel, usor usor, vedem cum trece timpul pe langa noi si ne trezim in mijlocul verii ca n-am facut nimic interesant pana atunci. Ajungem sa ne hotaram sa facem ceva, sa mergem la mare, la munte sau sa vizitam alte tari. Si incepem sa cautam, sa ne documentam, sa vedem ce am alege? Dar descoperim ca nu avem cazare, ca cei cu care vroiam sa mergem nu mai pot sau alte impedimente asa ca… s-a dus si vacanta asta si iarasi am ramas acasa toata vacanta de vara… pe curand!

Da… stiu n-am mai scris de mult si am fost asteptat… Ma bucur ca am reusit sa va captez macar putin de tot atentia. Zilele astea am sarbatorit si eu schimbarea prefixului, evident pe melodia baietilor de la Voltaj – 20 de ani, si o data cu ea am primit si urari, cadouri, chestii. Insa una dintre urari mi-a atras cel mai mult atentia…
Era un link, curios, ca urare de ziua ta sa primesti un link! La inceput l-am ignorat, insa curiozitatea mea nativa m-a facut sa deschid totusi link-ul, mai ales ca mi se zisese “dak nu stiai..macar acum la 20 de ani ” Si deschizandu-l vad titlul: Cum sunt fetele, era un scurt-metraj, un filmulet, wow devinde din ce in ce mai interesant. Si am inceput sa privesc acel filmulet si am avut o surpriza placuta, pe langa faptul ca Matias (personajul principal) e foarte amuzant, mi-a adus aminte de copilarie, de naivitatea copilului din mine, poate si din tine (stiu ca o ai, toti o avem), mi-a adus aminte ca ar trebui sa privim lucrurile din perspectiva unui copil. De ce? Pentru ca e mai usor, e mai placut. Si felul in care e prezentata toata problema, nu stiu, a trezit in mine un sentiment foarte ciudat, se simte ca iubirea, dar nu ca iubirea la 20 de ani ci ma degraba iubirea aceea pura, ca puritatea unui copil. Totusi nu e iubire, mai degraba o stare de spirit, e viata prin ochii unui copil. E greu sa explic un sentiment in cuvinte asa ca mai bine va las sa-l simtiti si voi si sa-mi spuneti cum a fost:

Little man

Sa nu uit de melodia de pe fundal: Thomas Haardell – Blow your mind care e fenomenala. Cred ca e cel mai bun scurt metraj pe care l-am vazut! Mi-a miscat ceva acolo in inima… m-a facut sa visez…

“Nu stiu altii cum sunt, dar eu…” cand ma gandesc ca incepe sesiunea in plina luna iunie imi vine s-o iau la fuga pana in Finlanda! Eu boboc anul I nu stiu cum e sesiunea in plin inceput de sezon estival, dar nici bine n-a inceput ca deja incep sa ma gandesc, oare e asa de rau sa ai restante? Nu mai bine dai examenele in toamna cand e totul frumos, poti s-o iei ca un fel de pregatire pentru inceput de scoala… “parca si acum imi salta inima de bucurie” cand ma gandesc ca o sa-mi serbez ziua intr-un amfiteatru, gandidu-ma cum sa le dau de cap condensatorilor, rezistoarelor si surselor comandate in tesiune sau mai stiu eu ce elemente de circuit…
Poate am noroc si trec examenul ca sa pot sa petrec si printre beri, ginuri si alte cocktailuri fara sa ma gandesc cum le dau peste cap.
Revenind la sesiune, ma poate nu e chiar atat de rea, mai cu copiuta, mai cu colegu, mai cu una alta luam noi examenul si mergem la mare. Si daca nu-l luam, tot mergem la mare! Poi se poate student fara sesiune? Acolo e cea mai mare distractie… Ma gandeam acum… nu crezi ca sesiunea e cea mai mare scuza pe care o poti avea, pentru lucrurile pe care nu vrei sa le faci? Serios? De cate ori nu te-au chemat niste prieteni in oras sau te-au rugat parintii sa-i ajuti la nu stiu ce sau alte treburi de rezolvat si n-aveai chef sa faci lucrurile alea nu zici: “Aaaaa… pai nu prea pot in perioada asta ca am examene, trebuie sa invat…” si inveti, da’ inveti atat de tare ca incepi sa te gandesti de cand n-ai mai fost tu in Kristal sau “ba chiar n-am mai jucat de mult biliard, cand facem unul?”, pana iti dai seama ca trebuie sa inveti si tu ceva.
Cred ca incepe sa-mi placa sesiunea… cu chiu cu vai treci tu de examenele alea, daca nu, mai ai o sansa la toamna, sau in sesiunea urmatoare, nu-i bai…
Hai spor in sesiune si pune mana pe carte, caci tu, in loc sa-ti inveti stai si-mi citesti blogu…. Mersi!

O zi naspa de dimineata se cunoaste. Cand te trezesti greu, intarzii la facultate si iti dai seama ca nu mai are rost sa mergi la primele ore ca oricum ai intarziat, dar brusc iti amintesti ca ai colocviu si cand te-ai culcat ai zis ca-ti mai repeti o data inainte sa te trezesti. Dar nu, te trezesti tarziu si iar mergi la colocviu fara sa-ti fi invatat, poate ai noroc si treci, mai iei de la colegu’, poate mai copiezi, pe scurt speri sa te descurci. Si dup-aia termini orele si te duci spre casa, dar parca nu ai chef sa te duci acasa, ai vrea sa iesi cumva din rutina, din monotonia acasa-facultate-facultate-acasa… Pur si simplu nu vrei acasa. Si te duci frumusel oriunde altundeva numai acasa nu. Asa ziceam si eu! Da… si mi-am pierdut 3-4 ore aiurea stand si asteptand sa se intample o minune sa poti sa faci si tu ceva interesant… se pare ca nu mi-am ales locul potrivit (ce? vi se intampla si voua nu?) Si intr-un sfarsit si cu o durere de cap ajungi acasa in fometat si obosit (urasc cand se intampla). Si dupa ce crezi ca te-ai relaxat intrii ca tot omu’ pe mess si te iei la vorba si siiiiiigur, ma da siiiiiiigur trebuie sa te certi cu cineva sau daca nu te certi sigur te ciondanesti sau contrazici cu cineva. Si sititi si voi cum sunt “Certurile” pe mess, o tampenie, mess-ul asta e un fel de baba oarba cand mergi cu masina, mergi pe bajbaite, iti suprima 90% din comunicare, nu tu tonul vocii, nu tu mimica fetei (noroc cu emoticonurile alea, dar oricum nu sunt de ajuns), nu nimic… si de aici totul degenereaza in cearta din aia cu ironii tampite, hai si o injuratura. Ideea e ca iar te ia durerea de cap, mai ales daca e o persoana mai apropiata tie sau vreun amic bun, oricum iti strica dispozitia si incercarea de a te relaxa putin… Deci ti se duce si seara de rapa. Nu era de ajuns dimineata care te-a lovit in plin cu colocviul sau dup-amiaza pierduta in incercarea de a face ceva mai interesant.
Asa ca, ma intreb eu, ce ar trebui sa faci cand stii ca ziua care urmeaza va fi una naspa??? Sa speri? Sa te bagi la loc in pat sa dormi toata ziua si sa te trezesti seara ca sa te bagi in pat din nou? Sau ce sa faci?